lumea zdrobită de ochii unui … nebun (challenge)

de L'Arylequine

 

uneori uit să-mi iau la revedere,
iar alteori să sting lumina de la baie.
de multe ori uit fierul de călcat în priză,
și dau drumul aragazului …
fără să aprind chibritul.

să ardă

de multe ori mă găsesc stând la povești cu mine însumi,
dar nu în fața unei oglinzi.
îmi spun complimente și mă mustru,
pentru că știu că nu am un suflet neprihănit.

să ardă.

uneori îmbrac un halat alb.
o dată am luat o mașină de tuns și mi-am ras
podoaba capilară.
smocurile ce le-am adunat cu podul palmei le-am
aprins

să ardă.

dar au ars repede, și am putut vedea cum se ridică fumul
la cer.
aveam 8 ani, iar părinții m-au luat de încheieturi și m-au
dus la un medic.
mi-a arătat pete de cerneală
și pe un ton ce se voia drăguț mi-a zis
să spun ce văd.

că arde.

am văzut oameni cu carabine, mascați și ascunși în fața
propriilor lor iluzii.
am văzut oameni care mor, zilnic.
la televizor se spune că bianca drăgușanu a făcut cine
știe ce.
am văzut oameni care mor.

care ard.

acum mă aflu într-o cameră cu pereți capitonați,
iar uneori propriile mele brațe mă strâng și mă sufocă.
o dată mi-am crestat brațul

să curgă

lichidul roșiatic, care nu a ars.
atunci m-au legat ca pe un mântuitor care nu se
mântuiește nici pe sine,
în formă de cruce.
încheieturile mele nu mai pulsau,
iar degetele nu le mai simțeam.

să ardă.

acum stau închis în camera care mă îmbrățișează,
iar mai devreme am văzut cum oamenii se omoară.
oamenii mor.
se întâmplă zilnic.
dar ei nu știu că eu sunt cel care-i determină să facă
asta.

să ardă.
să se ardă.
să moară.