Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

sper să te-neci și să crăpi

am știut mereu că noi suntem la fel –
am mai avut dubii, uneori, dar –
știam. simțeam.

recent mi s-a confirmat
că tu ești eu
(fără reziliență, fără mecanisme)
fără furie
(și factori protectivi).

de asta am încercat să te salvez.
de asta ți-am peticit sufletul,
(ți-am căutat loc de muncă
ți-am susținut pasiunea
și finanțat viciile)
pentru că speram că la un moment dat
o să vezi
o să înțelegi
(și o să ne fie bine).

dar nu a fost să fie.
mi-ai luat tot –
inima, sufletul, voința, visele, banii
(și chiar și plăcerea).
ți-ai bătăt joc,
m-ai umilit
m-ai frânt.

m-ai făcut să cred că sunt greu de iubit.
m-ai făcut să mă îndoiesc de mine, intuiție, alți oameni.
am simțit că înnebunesc-
că îmi pierd mințile, rațiunea.

toată ironia zace în faptul că îți perpetuez comportamentul.
încă nu cred că merit ceea ce am, că o să fiu din nou rănită.
încă îți aud vocea în cap
și uneori îți simt și atingerea
(uneori te și văd și pun mâna pe ce pot
ca să te alung).

uneori îmi amintesc noaptea aceea-
când mi-ai luat tot.
când m-ai rupt, m-ai distrus, m-ai fărămițat.
te-ai asigurat că nu o să mă poată iubi nimeni.
pentru că știi ce bestie zace în mine –
aceeași care e și în tine.

noi suntem, într-adevăr, la fel,
DAR.

sunt mai bună, mai blândă, mai frumoasă, mai inteligentă, mai apreciată, și mai înțelegătoare decât tine.

mereu am fost deasupra ta.
mereu asta te-a futut de-amiaz.
și să știi că uneori chiar te urăsc din tot sufletul –
și îți doresc să mori de boli cronice
și să suferi.

dar am decis că de azi nu te mai las să câștigi.

nu te mai las să-mi controlezi relațiile,
reacțiile
și nu te mai las să fii în mintea mea,
unde ai intrat cu bocancii jegoși,
acum 11 ani.

te reneg, te expulzez, te elimin.
de azi nu ești decât un motiv pentru care mi-am finisat radarul.
de azi nu mai exiști
ca entitate, ca ființă, ca om.

oricât de tare mă doare să tai ceva din mine,
îmi aduc aminte că și furunculul de la cot,
tot parte din mine a fost.
însă, nu era decât o boală, un streptococ
și asta ești și tu:

o bacterie, o lipitoare, un coșmar, un miros neplăcut, o greșeală

nu te mai las să mă transformi în tine.
doar pentru că ne bem cafeaua la fel,
eu nu sunt tu
și tu nu ești eu.

nu te mai las să mă sabotezi
din nou și din nou și din nou.
nu te las să mă omori
să mă distrugi
să mă umilești.

de azi s-a terminat.
nu te mai las.
gata,
hai sictir și pa.

fata cu părul pădure

nu știu cum să pun în cuvinte faptul că
îmi lipsește.
că nu mai e în viața mea de aproape 2 ani.
că nu mai împărtășim glume despre Yule,
că nu mai vorbim despre comunism,
politică, istorie, masculi, alte potențiale prietene, culori
și alcool.

nu știu cum să justific că mi-am cumpărat
două ciocolate ieftine cu gust mizerabil,
doar pentru că asta mânca ea în Serbia.
nu știu cum pot să exprim durerea lipsei ei,
dar mi-am ales ca temă de dizertație un subiect
pe care l-am auzit prima dată menționat de ea.

nu știu de ce îmi neg mie că-i simt lipsa.
poate pentru că e un efort prea mare,
să-i accept importanța.
poate pentru că mă dor cuvintele
pe care i le-am adresat
la un moment dat
după ce am refuzat să-i răspund zile întregi.

îmi lipsește, asta e cert.
dar nu pot să ignor remarcile ei cinice,
rasiste sau xenofobe,
pline de răutate,
pe care le numea „glume”.
dar totodată nu pot să-i neg
bunătatea, răbdarea și prezența
atunci când lumea devenea prea mult.

azi mi s-a zis să o sun dacă îmi e atât de dor de ea.
dar nu pot, din cauza celor menționate mai sus.
însă, sper, că vreodată,
cuvintele astea vor ajunge la ea.
și va știi că,
în ciuda timpului și a tot ce s-a întâmplat,
încă îmi lipsește și că mi-e tare,
tare, tare,
dor de fata cu părul pădure.

e important ce înțelegi tu

Nu îți va întinde pe masă
diverse soiuri gastronomice,
gustoase, aromate sau colorate.
Însă

te va purta prin cele mai neștiute locuri,
dar și printre altele banale,
pe care vei învăța să le privești
cu o altă retină.

Nu îți va coase hainele rupte
nu ți le va petici pe cele
pe care le iubești.
Nu îți va călca la dungă cămașa,
decât dacă i-o ceri.

Dar te va învăța cum o anumită
pereche de șosete
poate să îți poarte noroc.
Cum o ruptură în genunchi
a jeanșilor preferați
nu e decât o altă amintire
pe care o rememorezi cu drag.

Nu îți vorbește limba –
(nu încă, cel puțin).
Nu se poate înțelege cu
toate neamurile tale;
și e conștientă și apreciază efortul lor
de a vorbi în limba ei.

Dar va savura orice din cultura ta.
Îți va învăța istoria, obiceiurile,
tipuri tradiționale de mâncare.
Și ți le va pune în altă perspectivă
prin care te vei înțelege și tu
mult mai bine.

Nu va știi mereu să zică nu
într-un mod galeș
când persoanele tale dragi îi vor
oferi ceva de băut.

Dar va știi cum să o îmbârlige,
cum să îndoaie cu apă
și cum să-i convingă și pe ceilalți
să bea cu ea,
într-un mod atât de natural
încât nu-și vor da seama.

Probabil că se va exprima în cele mai
neștiute cuvinte
onomatopee și gesturi.
Însă din toate va transpărea
pasiunea ei pentru viață și pentru subiectul
de conversație.

Nu va fi niciodată fata aia tipică,
numai bună de măritat,
pe care să o iubească și bunica
și familia extinsă.

Dar va fi zvâcul tău din viață,
injecția de adrenalină,
sacul fără fund cu bancuri
și povești,
cel mai mare sprijin pe care-l vei avea
și partenerul tău de aventură.

Pentru tine se va îndoi,
se va da peste cap
să împace totul și să fie
în nuanțe de gri.

Dar nu uita că sunt vreo 54 de nuanțe,
iar ea va fi toate dintre ele.
Unii vor înțelege,
alții nu.

Dar într-un final,
e important ce înțelegi tu.