Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Etichetă: oameni

Intro (…)

tumblr_mjd58droCi1s232sto1_400

tu nu îţi imprimi emoţiile în voce.
le imprimi în piele,
în gesturi.
ştiu că sub zâmbetul acela,
sub sclipirea ochilor,
sub încleştatul rapid
al pumnilor,
se află mai multe cuvinte
pe care nu le vei rosti
vreodată.

tu nu vrei să transmiţi nimic.
nici stări de spirit,
nici sfaturi.
vorbeşti pe un ton fad,
anemic, inexpresiv,
încercând să
încoronezi totul cu
o ridicare a colţurilor
buzelor.

dar tu nu ştii că sentimentele tale sunt tatuate peste tot trupul tău.

(tilu inspirat de Cristina D. mulţumesc)

număr inteligibil

tumblr_mihkt5UKvx1s6pcjio1_500

Kait,

ia uite că „amu” mi-am găsit timp să-ţi scriu. Tind să-ţi menţionez, înainte de toate, că stau cu ţigara-n mâna stângă. Şi fumez ca un om impasibil ce sunt. M-a mişcat ultimul tău mesaj şi am zis că îmi fac timp, să te „pleznesc” (virtual) peste nas. Nu mă supăra. Atât îţi zic.

Lasă rănile pentru cei care-au fost sortiţi să le dobândească.

Azi am mers cu autobuzul. După atâta timp. Stăteam pe scaun şi mă uitam pasiv pe geam, la alţi oameni. Am realizat că uneori îndrăgesc foarte repede fete cu păr sângeriu sau castaniu, cu ochi de jad sau precum ai mării înfuriate. Şi de multe ori pe cei negri. Uneori, le zâmbesc celor cu piele de alabastru sau uşor creionate. Le studiez cu plăcere vestimentaţiile lor chique sau simple,  nasurile drepte sau cârne (ştiu că acuma o să zâmbeşti sarcastică, făcând aluzie la nasul meu).

Dar niciodată nu mi le pot imagina alături.

Uneori le plac doar pentru accentele lor, câteva metalice, altele sâsâite sau rârâite, alteori îmi plac doar  căştiile albe, negre sau multi-colore. Dar, de cele mai multe ori, îţi caut privirea prin marea aceea de oameni.
Toţi par la fel, fără tine. Tu, cu ochii tăi mari şi căprui, pe care-i crezi atât de simpli, îi întreci pe cei albaştri sau verzi. Până la urmă, ce-i atât de special la culoarea ochiului? Tot ce contează e expresia, privirea lor. Iar a ta…spune multe.

Cuvintele sunt fade când trebuie să te descriu.

Până la urmă, cred că oamenii pot fi frumoşi. Mai ales când se îmbracă cu primele haine ce le găsesc în dulap, îşi bagă degetele prin păr, şi ies din casă. Când nu se mai dichisesc să impresioneze pe alţii: străini fără chip conturat, fără nume, fără personalitate. Persoane pe care eşti conştient că nu le mai vezi niciodată, şi că oricum nu o să te privească. Atunci sunt cei mai frumoşi. Oamenii trebuie studiaţi când sunt singuri.

Singurătatea este un răspuns.

Da, mi-am ratat şi staţia. Şi am avut de mers în plus, dar Clujul e frumos. E luminat, umblat, desenat, minunat. Şi referitor la întrebarea ta: încep să-mi amintesc cine sunt. De asta evit să iau autobuzul, ca să-mi pot recupera rămăşiţele de suflet.

Halewicz

Despre oameni şi sentimente

legs

– Am devenit dependentă de oameni.
– Oh, e bine.
– Nu, nu e! Dacă nu vorbesc cu 9 oameni, de cel puţin 19 ori pe zi, mă apucă depresiile. Şi totuşi, dacă vorbesc cu tine, zici că e ok. Nu mai am nevoie de nimeni.
– E bine. Într-un mod ciudat, dar e bine. Tu eşti ciudată, aşadar e bine.
– Poate.
– Nu că poate. Este. Oamenii sunt sursa ta de inspiraţie. priveşte-i ca aparte. Nu fii rănită şi mâhnită dacă nu te bagă în seamă. Sunt oameni, au griji. Fii acolo pentru ei, aşa cum eşti pentru mine, de fiecare dată. Fii tu, şi te vor adora. Caută-ţi inspiraţia în vorbele lor. Ştiu că vei putea scrie capodopere, cum ai făcut-o până acum.