Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Etichetă: iubire

omnia vincit amor

tumblr_nwj8g4Noq71tv7e6wo4_1280

Tu, chip cioplit
în piatră vie.
Tu, cel care a gustat din nemurire
(și din fragmente de albastru de metil).

Tu, (orgas…)
organism brut,
ce scriitorilor le dai de băut.
Dar, nu, nu dulce must
acru sau fără sens,
ci alcool sacru
erodat, pierdut în timp.
Gânduri, sentimente, abjecții
(intelectuale).

Oh, tu…
Tu, chip cioplit.
Câte
(cuvinte, picturi, fotografii)
să-ți mai adresez
(creez)
ca să pricepi
(o dată pentru totdeauna)
cât…
de frumos ești?

__________________

large

__________________

Mă sting sub presiunea de „a fi”.
A exista.
A face.
(A drege).
De ce a te pierde
are conotații negative?

(a te regăsi, a te reinventa, a te plafona, a învinge…)

(In vincit…ceva)
Ești invincibil.
Praful de stele ce îți zace în oase te face astfel.

De ce banal,
de ce interesant?
De ce ego, me, mi, mihi, me m-?
De ce nu noi,
Nous,
Wir?

(de ce?)
întrebări pierdute în timp.
(de ce?)

(credits foto: 1, 2)

“cioburi de iubire”

tumblr_mc32qloWCx1r5moouo1_400

eu nu visez îngeri,
şi nu am stoluri de fluturaşi
în stomac,
aşa cum ar trebui,
când iubeşti.
eu visez demoni,
cu chipuri umane
şi oameni ce aruncă
cu foc.
visez păsări albastre,
cu colţi în loc de cioc.
visez cai negri
ce zburdă,
în loc de rândunele.

visez doar cuburi de tetris
şi un bătrân ce-şi caută
dinţii.
„i-aţi văzut? erau mici
şi gălbui,
dar cu ei puteam să muşc
mere şi bucăţi de ciocolată,
cu mult zahăr.”
şi sunt alţii care-şi caută
fărâmele de inimă,
visele eliberate
şi pe cei care i-au înfrânt.

dar eu…
eu…eu iubesc.
dar nu aşa, altruist,
ci egoist.
mă caut pe mine,
în el.
şi nu-mi pasă ce iau,
atâta timp cât părţi din el
seamănă cu mine,
sunt fericită.

 

(titlu inspirat de Marius M. Mulţumesc.)

Păcatele mele, boemo!

tumblr_m0xve7lpYH1qhccdpo1_500

„Cât de mult păcătuim…prin promisuni deșarte și gânduri nespuse, obscene, duse până a paroxism. Cum se conturează în mintea noastră siluete ireale, perfecționate, care ne atrag în iureșul păcatului… „Haide, nu vei păţi nimic, o viaţă avem, trebuie să simţi!” Sângele ţi se urcă înspre tâmple, iar tu eşti îmbătat de beţia gânduui, a păcatuului vulgar, şi nu trece mult, până te găseşti gâfâind, lângă un necunoscut. Îi simţi mirosul: alcool şi tutun, iar mai apoi deschizi ochii – a fost un vis.

Te ridici de la birou, te scuturi de cenuşa scrumului şi o vezi cum doarme neîintoarsă, neîntinată, inocentă până în măduva oaselor, cu ochi care se vor ironici. Se întoarce pe o parte, zâmbeşte în somn, însă eşti neimpresionat. Închizi uşa şi te întorci la păcătoasa ta imaginară.”

Citește în continuare »