Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Etichetă: durere

Solitudine

Singurătatea.
Un fenomen, o stare de spirit.
Un stil de viață,
o obișnuință,
o durere în plex.
O durere de suflet.
Cuvinte sorbite de către ochi,
Cuvinte pierdute într-un loc.
Sentimente stătute.

„Un nimic”, ar zice unii.
„Dar se poate defini nimicul?”
un rânjet sardonic.
„Se definește prin singurătate.”

lipsa asta mă ucide, ştii?

nu e ca şi cum ai putea închide într-o capsulă a timpului aceşti ultimi doişpe ani. nu e ca şi cum ai putea să aduni tot şi să te prefaci că nu a fost aici, că nu a stat acolo, că nu a avut farfurioarele lui acolo şi acolo. putem schimba şi mobila, spiritul lui va persista. eventual doar dacă ne mutăm…dar, durerea asta nu va pleca. mi-e dor de el. dar sper că e într-un loc mai bun. te iubesc, prietene. îmi cer iertare pentru tot ce ţi-am făcut.

Re minor

Am răscolit pulberi de fum,
În timp ce trecutul îl căutam,
Sperând la un răspuns
De mult aşteptat.

O vioară sinistră răsună mut,
Înnecând oraşul surd
Cu prea multă durere
Ce să plece, nu mai voieşte.

Violonistul de pe stradă,
În re minor, vioara-şi acordează,
Privind cu ochi senini,
Lumea ce se sfarmă.

Şi din nou se lasă noaptea,
Amurgul cel prea sfânt.
Iar în re minor, vioara începe
Înnecând oraşul surd.

(Odihneşte-te în pace, prietene,
17.12.2000 – 27.08.2012)