Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Etichetă: Cluj

insomnia din mijlocul clujului

oz

 

Kait,

umbla pe net un citat clişeic, care suna cam aşa: cei care sunt treji la 3 a.m. sunt fie îndrăgostiţi, fie singuri. şi nu se ştie (renunţ la pronume, ca să mai scad din intensitatea pseudo-inteligenţei) care e mai dureros. sau mai aspru.

ăia care sunt treji sunt treji, dar mi se pare mai dureros să fii una sau alta, şi să te plimbi pe străzile abandonate ale Clujului. e atât de frumos Clujul noaptea, mai ales în lunile în care lumina este atât de preţioasă, încât schimbăm firul natural al lucrurilor, şi dăm timpul (inexistent de altfel) cu o oră înapoi. dar…oricât de frumos ar fi, nu e la fel când eşti singur, cu muzica bubuindu-ţi în căşti, şi fumându-ţi ţigara. ce voiam să
zic? a, da, mi-am amintit.

îţi spun eu când e fain să fii treaz la 1 noaptea sau 2 sau 3 şi să fii pe drum: când te întâlneşti cu singura fiinţă cu care poţi rezona la toate frecvenţele posibile. când o strângi în braţe şi simţi cum două galaxii, nu planete, ci galaxii se lovesc. ştim că e mortală chestia, nu? poate
că aşa e şi relaţia dintre noi. mai ales când ştiu că te dărâmi sub presiuni extrinsenci sau intrinsenci, iar eu nu pot fi acolo.

ştii sentimentul ăla când eşti într-o masă amorfă de oameni necunoscuţi şi brusc vezi pe cineva pe care cunoşti (şi îndrăgeşti)? aşa e şi când te întâlneşti cu acel cineva, când totul este pustiu.

nu ştiu ce am vrut să zic prin scrisoarea asta. probabil voiam să subliniez frumuseţea nopţii, dar am dat-o în bară.

ţi-am răspuns la întrebare?

Halewicz

 

(foto Ozana Mureşan)

cândva: nici aici, nici acolo

tumblr_mnbf7wHeDP1rt7onuo1_500[1]

într-o bună zi,
firele de păr din cadă nu vor mai sta
lipite,
iar urmele de machiaj
nu vor mai trebui fi spălate.

cuierul va fi gol,
nicio geacă neagră
nu va mai trebui aranjată,
dar praful se va depune
în straturi groase…

tastele laptop-ului nu vor mai răsuna,
în miez de noapte.
suspine înnăbuşite într-o pernă,
asupra unei cărţi
sau a unui episod ratat,
se vor stinge.

într-o bună zi,
perechile de converse nu vor mai
fi în centrul casei,
iar ceara de la lumănări
nu va mai trebui să fie decojită.

iar într-o zi,
nu va mai mirosi a cafea
şi castraveţi muraţi.
iar chiuveta va fi goală,
ştearsă impecabil.

într-o bună zi,
eu nu voi mai fi.
aici, acolo, sau oriunde
ai crede tu.

într-o bună zi,
telefonul nu-ţi va mai suna.
în altă zi,
nu va mai avea cine să-ţi numere fulgii de nea
sau frunzele din parc.

într-o bună zi,
pământul va uita atingerea
degetelor mele,
iar aerul îmi va împărtăşi secretele.
în acea zi,
nu mă vei găsi în Atelier,
şezând la masa noastră.

nu mă vei găsi în tot Clujul.
într-o bună zi…

număr inteligibil

tumblr_mihkt5UKvx1s6pcjio1_500

Kait,

ia uite că „amu” mi-am găsit timp să-ţi scriu. Tind să-ţi menţionez, înainte de toate, că stau cu ţigara-n mâna stângă. Şi fumez ca un om impasibil ce sunt. M-a mişcat ultimul tău mesaj şi am zis că îmi fac timp, să te „pleznesc” (virtual) peste nas. Nu mă supăra. Atât îţi zic.

Lasă rănile pentru cei care-au fost sortiţi să le dobândească.

Azi am mers cu autobuzul. După atâta timp. Stăteam pe scaun şi mă uitam pasiv pe geam, la alţi oameni. Am realizat că uneori îndrăgesc foarte repede fete cu păr sângeriu sau castaniu, cu ochi de jad sau precum ai mării înfuriate. Şi de multe ori pe cei negri. Uneori, le zâmbesc celor cu piele de alabastru sau uşor creionate. Le studiez cu plăcere vestimentaţiile lor chique sau simple,  nasurile drepte sau cârne (ştiu că acuma o să zâmbeşti sarcastică, făcând aluzie la nasul meu).

Dar niciodată nu mi le pot imagina alături.

Uneori le plac doar pentru accentele lor, câteva metalice, altele sâsâite sau rârâite, alteori îmi plac doar  căştiile albe, negre sau multi-colore. Dar, de cele mai multe ori, îţi caut privirea prin marea aceea de oameni.
Toţi par la fel, fără tine. Tu, cu ochii tăi mari şi căprui, pe care-i crezi atât de simpli, îi întreci pe cei albaştri sau verzi. Până la urmă, ce-i atât de special la culoarea ochiului? Tot ce contează e expresia, privirea lor. Iar a ta…spune multe.

Cuvintele sunt fade când trebuie să te descriu.

Până la urmă, cred că oamenii pot fi frumoşi. Mai ales când se îmbracă cu primele haine ce le găsesc în dulap, îşi bagă degetele prin păr, şi ies din casă. Când nu se mai dichisesc să impresioneze pe alţii: străini fără chip conturat, fără nume, fără personalitate. Persoane pe care eşti conştient că nu le mai vezi niciodată, şi că oricum nu o să te privească. Atunci sunt cei mai frumoşi. Oamenii trebuie studiaţi când sunt singuri.

Singurătatea este un răspuns.

Da, mi-am ratat şi staţia. Şi am avut de mers în plus, dar Clujul e frumos. E luminat, umblat, desenat, minunat. Şi referitor la întrebarea ta: încep să-mi amintesc cine sunt. De asta evit să iau autobuzul, ca să-mi pot recupera rămăşiţele de suflet.

Halewicz