Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Etichetă: boem

amnezie. cu dragoste,

muzeu

“and you invented me
and I invented you
(…)
you were the world’s
greatest invention
until you
flushed me
away.”
– Charles Bukowski, Love is a Dog from Hell

H.,

Am înţeles că te-ai pierdut pe drum.
Undeva, pe străzile pustiite ale Clujului, ţi-ai lăsat sufletul să-ţi alunece printre degete. Înţeleg. Eşti ca un om care a uitat unde îi este casa. Ai o amnezie temporară.

Vrei să-ţi amintesc cine eşti?

Citește în continuare »

Poem fără nume

 „I loved you
like a man loves a woman he never touches, only
writes to, keeps little photographs of. I would have
loved you more if I had sat in a small room rolling a
cigarette (…) ”
Charles Bukowski, An Almost Made Up Poem

Uneori calc prin beţiile ploii.
Calc apăsat, ca să-mi ştie durerea
să înţeleagă că iubesc pe cineva
pe care am
şi totuşi nu.

E meloman
îndrăgostit de propria lui acustică.
Iubeşte frumosul
şi bea cafea singur, citind.
Niciodată nu scrie,
el nu are nevoie de aşa ceva.
Nu-mi scrie niciodată scrisori,
îmi adreseză zâmbete subtile de la masa alăturată.

E insomniac.
Vizitează Insomnia Café şi fumează
precum un boem.
Zâmbeşte cinic, şi dă pagina.

Are geacă de piele
şi cămaşă în dungi verticale,
albastre şi mov.
Bocanci curaţi, proaspăt lustruiţi
şi totuşi vintage.

Îl iubesc,
şi el ştie.
Dar e un boem înfocat,
un mizantrop nedeclarat,
care nu-mi adresează niciun cuvânt,
ci doar priviri verzi.

Iar eu stau,
vis-a-vis, la masa cu pian,
şi-i adresez cuvinte ce nu le va citi.
nu fumez, nu citesc, ci doar învârt un condei între degete.
scrumează,
cu mâna stângă –
şi întoarce pagina.

(Titlu inspirat de Iunia. mulţumesc)

Păcatele mele, boemo!

tumblr_m0xve7lpYH1qhccdpo1_500

„Cât de mult păcătuim…prin promisuni deșarte și gânduri nespuse, obscene, duse până a paroxism. Cum se conturează în mintea noastră siluete ireale, perfecționate, care ne atrag în iureșul păcatului… „Haide, nu vei păţi nimic, o viaţă avem, trebuie să simţi!” Sângele ţi se urcă înspre tâmple, iar tu eşti îmbătat de beţia gânduui, a păcatuului vulgar, şi nu trece mult, până te găseşti gâfâind, lângă un necunoscut. Îi simţi mirosul: alcool şi tutun, iar mai apoi deschizi ochii – a fost un vis.

Te ridici de la birou, te scuturi de cenuşa scrumului şi o vezi cum doarme neîintoarsă, neîntinată, inocentă până în măduva oaselor, cu ochi care se vor ironici. Se întoarce pe o parte, zâmbeşte în somn, însă eşti neimpresionat. Închizi uşa şi te întorci la păcătoasa ta imaginară.”

Citește în continuare »