fata cu părul pădure

de L'Arylequine

nu știu cum să pun în cuvinte faptul că
îmi lipsește.
că nu mai e în viața mea de aproape 2 ani.
că nu mai împărtășim glume despre Yule,
că nu mai vorbim despre comunism,
politică, istorie, masculi, alte potențiale prietene, culori
și alcool.

nu știu cum să justific că mi-am cumpărat
două ciocolate ieftine cu gust mizerabil,
doar pentru că asta mânca ea în Serbia.
nu știu cum pot să exprim durerea lipsei ei,
dar mi-am ales ca temă de dizertație un subiect
pe care l-am auzit prima dată menționat de ea.

nu știu de ce îmi neg mie că-i simt lipsa.
poate pentru că e un efort prea mare,
să-i accept importanța.
poate pentru că mă dor cuvintele
pe care i le-am adresat
la un moment dat
după ce am refuzat să-i răspund zile întregi.

îmi lipsește, asta e cert.
dar nu pot să ignor remarcile ei cinice,
rasiste sau xenofobe,
pline de răutate,
pe care le numea „glume”.
dar totodată nu pot să-i neg
bunătatea, răbdarea și prezența
atunci când lumea devenea prea mult.

azi mi s-a zis să o sun dacă îmi e atât de dor de ea.
dar nu pot, din cauza celor menționate mai sus.
însă, sper, că vreodată,
cuvintele astea vor ajunge la ea.
și va știi că,
în ciuda timpului și a tot ce s-a întâmplat,
încă îmi lipsește și că mi-e tare,
tare, tare,
dor de fata cu părul pădure.