„suntem nişte rockeri borâţi şi păcătoşi”

de Arry

poz

 

Halewicz,

cu toţii păcătuim, indiferent cum: prin faptul că dorim răul cuiva neintenţionat, prin a privi lung şi pieziş la noul telefon al altcuiva sau prin…pur şi simplu a ne dori să avem pe cineva pe care ştim că nu e etic, moral, bine, cum vrei tu să avem. uneori păcătuim şi prin simplul fapt că cerem o ţigară şi nu zicem mulţumesc. bine, asta e meteahna mea. şi scuzele. da, dar cel mai mare păcat rămâne faptul că înjurăm bătrâneii în bus când se înghesuie să meargă la piaţă. enervant al naibii, ştiuuuu.

nu ştiu ce aş putea să-ţi scriu.
simt că mi-am pierdut jumătăţile undeva pe drum. le-am lăsat pe urmă. am fost să las gunoiul, dar nu a rămas decât scrum. mai puţin dens decât cel din scrumierele tale. mai puţin palpabil decât burniţa, care am condundat-o cu zăpadă în noaptea acea.

îţi aminteşti acea noapte?

Îţi număram cicatricile de pe umeri, îngrijorându-mă. din nou şi din nou. apoi îmi întorceam antebraţele arătându-ţi-le pe ale mele. până când ai eliberat spaţiul de pe masă şi mi-ai zis. mi-ai zis….mi-ai zis.

nu am putut să mişc un muşchi. conştient.
tremuram.
ţi-am luat un Lucky din pachet şi tu nu ai zis nimic. nici măcar o grimasă nu ai schiţat. am tras aer adânc în piept, iar tu ai continuat.

aş fi vrut să fi avut curajul atunci să mă ridic şi să plec. să las banii pentru consumaţie şi să plec, să închid uşa în urma mea. dar ceva m-a oprit. şi ştii ce?

privirea ta, Oskar, privirea ta. am văzut durere. multă multă multă durere şi remuşcări. multe. atunci mi-ai zis cauza acelor cicatrici. atunci am realizat că în tine, la fel ca şi în mine, zace un întreg univers paralel întunecat.

ce aş putea să-ţi zic, dragul meu Oskar? aş fi vrut să te rănesc. aş fi vrut să fi avut unghii mai lungi, să rup tricoul tău, care ironic, era cadoul meu, şi să te zgârii cu ele, până când rămâneau bucăţi din tine. în mine. apoi să plâng în hohote şi să-ţi spun că te iert.

(da, te iert.)

pentru că nu îmi datorai nimic atunci. absolut nimic. la fel cum nu o faci nici acum. şi pentru că, alături de durere şi remuşcări, am văzut ceva ce mi-a lipsit enorm, în ochii tăi azurii.

(dragoste, dragoste, dragoste)

toţi suntem păcătoşi, dar nu toţi ştim să acceptăm repercursiunile păcatelor noastre.

(iartă-mă)

pentru tot răul ce l-am făcut. pentru că mi-e martor Marele Anonim că am greşit la fel ca şi tine, dar tu, în loc să iei berea şi să mi-o lipeşti de cap, ai luat-o şi ai ciocnit-o cu mine.

cum spuneai?

„suntem nişte rockeri borâţi şi păcătoşi”

doar suntem făcuţi din acelaşi material.

(insert citatul care a devenit deja clişeic. îl ştii pe de rost)

Halewicz. ştiu că nu ai vrut să-mi faci rău. am simţit asta. şi ştiu că ai fost sincer cu mine, mai puţin …mai puţin…mai puţin în contextul ăsta, când te tachinam de nşpe mii de ori.

(vezi că am mereu dreptate?)

nu ştiu ce să-ţi zic în loc de încheiere.
Kait

Reclame