(l)una într-un bilion

de Arry

Peyton-s-Art-one-tree-hill-37600_50

 

 

Luna,

îmi pare rău să te dezamăgesc, dar va trebui să confesez faptul că…știu cine ești. zâmbesc cu jumătate de gură scriind cuvintele astea, fiindcă mă aștept la un răspuns tăios din partea ta. dar, da, știu cine ești, chiar dacă vrei să te amăgești că trăiești sub iluzia anonimatului, sub iluzia că ești doar o altă față gri.

dă-mi voie să-ți spun ceva: cu toții suntem fețe gri într-o masă de oameni în aceași non-culoare.

dar, diferența dintre tine, mine, și ei e că…fiecare avem o nuanță diferită. tu ai probabil mai deschisă decât a persoanei care dădea din mâini ca un dirijor fără orchestră. sau poate puțin mai închisă. dar în orice caz, nu la fel de închisă ca și a mea.

(iar asta mă bucură)

sau probabil că a ta dă în alte culori, și nu îți dai seama. nu încă.

important e că…există oameni care apreciază nuanța ta cenușie, pentru că nu există o alta în lume. și crede-mă, nu există.

(ești unică.)

oricât de mult ai vrea să-ți vâri degetele în urechi și să urlii din toți rărunchii că nu-i așa, dă-mi voie să mă repet: ești unică.

draga mea, ce mă dezamăgește la tine e faptul că nu vezi cât de minunată ești. în tine nu zac doar stele, ci galaxii întregi. corpul tău este o altă lume, un alt univers, și ar trebui să înveți să-l apreciezi. și lumea din mintea ta. e altfel

(…altfel. ești altfel,) oricât de mult te-ai amăgi că nu.

știu că e greu să îmbrățișezi „the weird”. dar trebuie să o faci. trebuie să sapi adânc în tine,

(cu brațele, cu unghiile, cu ghearele, cu ce vrei,)
și să aprinzi flacăra aia. e acolo, pâlpâie. are nevoie doar de puțin vânt.

(și tu ești singura care îl are.)

până când vom avea curaj să ne vorbim față în față, Luna mea dragă, îți las aceste cuvinte scrise în grabă, cu un pix pe jumătate terminat. dar, nu uita, te voi privi din umbră, mereu

(chiar dacă crezi că nu o fac.)

Ahri von Kait

Reclame