insomnia din mijlocul clujului

de L'Arylequine

 

Kait,

umbla pe net un citat clişeic, care suna cam aşa: cei care sunt treji la 3 a.m. sunt fie îndrăgostiţi, fie singuri. şi nu se ştie (renunţ la pronume, ca să mai scad din intensitatea pseudo-inteligenţei) care e mai dureros. sau mai aspru.

ăia care sunt treji sunt treji, dar mi se pare mai dureros să fii una sau alta, şi să te plimbi pe străzile abandonate ale Clujului. e atât de frumos Clujul noaptea, mai ales în lunile în care lumina este atât de preţioasă, încât schimbăm firul natural al lucrurilor, şi dăm timpul (inexistent de altfel) cu o oră înapoi. dar…oricât de frumos ar fi, nu e la fel când eşti singur, cu muzica bubuindu-ţi în căşti, şi fumându-ţi ţigara. ce voiam să
zic? a, da, mi-am amintit.

îţi spun eu când e fain să fii treaz la 1 noaptea sau 2 sau 3 şi să fii pe drum: când te întâlneşti cu singura fiinţă cu care poţi rezona la toate frecvenţele posibile. când o strângi în braţe şi simţi cum două galaxii, nu planete, ci galaxii se lovesc. ştim că e mortală chestia, nu? poate
că aşa e şi relaţia dintre noi. mai ales când ştiu că te dărâmi sub presiuni extrinsenci sau intrinsenci, iar eu nu pot fi acolo.

ştii sentimentul ăla când eşti într-o masă amorfă de oameni necunoscuţi şi brusc vezi pe cineva pe care cunoşti (şi îndrăgeşti)? aşa e şi când te întâlneşti cu acel cineva, când totul este pustiu.

nu ştiu ce am vrut să zic prin scrisoarea asta. probabil voiam să subliniez frumuseţea nopţii, dar am dat-o în bară.

ţi-am răspuns la întrebare?

Halewicz

 

(foto Ozana Mureşan)