mereu şi întotdeauna

de Arry

tumblr_mlgvgoWvy01r9rffqo1_500

 

Dragă H.,

uneori trebuie să înveţi să trăieşti singur. să te rupi de sforile ce ţi-au fost legate de mâini şi să renunţi la plasele de siguranţă, din care nu te-ai mai ridicat, iar alteori trebuie să te ridici de pe pieptul celuilalt, să-l înveţi să respire. fără…tine.

iar asta, poate e cel mai greu.

viaţa merge înainte. chiar dacă tu nu vrei. oamenii se mai trezesc în fiecare dimineaţă să meargă la muncă, târându-şi picioarele înspre staţia de autobuz/taxiu, în timp ce-şi verifică facebook-ul sau e-mail-ul. oamenii se vor mai iubi, se vor mai certa, se vor mai împăca, iar unii vor mai muri: de spaimă, de tristeţe sau de…viaţă.

şi noi vom merge înainte.

chiar dacă e absolut imposibil să-ţi imaginezi un weekend fără o cină în doi. sau fără un răsărit, două, trei. sau fără o cafea mult prea târzie. chiar dacă plimbările până la mc donald’s se răresc, iar poveştile despre univers şi atomi şi fizică cuantică se pierd în neant. chiar dacă mesajele aleatorii nu vor mai apărea pe ecranul tău, iar cuvântul eureka va rămâne fără ecou.

important e să nu te pierzi pe tine.

în mulţimea din autobuz sau din piaţa mărăşti sau în cea din amfiteatru. rămâi în pielea ta, în felul tău. când lumea aleargă, aprinde-ţi o ţigară, iar când toată lumea ia trenul, mergi pe propriile tale picioare. nu uita…

încă eşti cea mai minunată operă de artă.

într-un final, aş avea aşa o ultimă rugăminte. ştiu că în 4,4 ani reuşeşti să sedimentezi multe sentimente, de toate felurile, dar te-aş ruga…cumva…cumva…

să nu mă uiţi.

oricât de greu ar suna şi ar părea, păstrează-mi un loc acolo, undeva în spatele lobului occipital. sau dacă-ţi place mai mult, aşează-mă pe umărul tău stâng, să pot absorbi toxinele fumului albăstrui.

iar într-un final, te-aş mai ruga încă o chestie. ştiu că nu am niciun drept, dar…

să nu te uiţi. niciodată.
cu stimă şi drag şi dragoste,
aeterna ta,
A von K

Reclame