Străinul care a rămas străin…din păcate (Bee)

de Arry

pentru străinii care nu se văd, şi totuşi îşi transmit secretele

Cui ne spunem povestile?

Din nefericire, azi voiam să scriu despre un străin pe care l-am întâlnit, şi căruia i-am împărtăşit povestea ce am ţesut-o în jurul său. Însă, zeii s-au răzgândit, şi-au încrucişat braţele şi s-au aliat împotriva mea.

M-au plimbat prin tot Clujul, târâindu-mi picioarele pe piatra cubică sau ciobită, în căutarea unui chip care să-mi inspire ceva, să-mi invie o poveste de mult uitată. Şi, după îndelungi căutări, când am ajuns să mă resemnez, am tras aer adânc în piept, simţind şi iz de ploaie, şi m-am întors înspre iubiţii mei complici. I-am prins de umeri, şi am zis: Piaţa Muzeului. Şi apoi renunţ. S-au privit şi s-au înţeles din priviri, şi am pornit toate trei, unul părăsindu-ne, înspre acel loc mistic, unde răsună balade rock, muzică jazz şi clasică.
„Nu cred că mai găsim pe cineva…” am zis eu, în timp ce priveam clădirile vechi, răsfăţându-mi plămânii cu aer proaspăt…

Vezi articol original 608 cuvinte mai mult

Reclame