o cafea nocturnă, vă rog.

de Arry

cof tumblr_mkqxchfFIp1qbsxhdo1_500

aş putea să număr şi în stele,
şi ele n-ar fi îndeajuns,
de câte ori mi-am dorit
să repetăm acest lucru la infinit:
noi două şi cafelele nocturne.
nu turnate în ceşti
de porţelan,
ci în pahare transparente
pe care scrie Jim Beam.

aş putea să stau,
împluntată cu bărbia în palmă
şi cu degetul mare să zgâriu sticla,
să nu zic nimic,
ci doar să te ascult,
şi să surâd pieziş,
când tu vorbeşti despre familia ta
şi plaiuri natale.

şi aş zâmbi fără ascunziş
când mi-ai complimenta cafeaua
şi ai zice
„apoi, zici că n-aş strica-o cu nicotină”.
şi totuşi,
cu mişcări atente,
aprinzi ţigara
şi tragi fumuri rare,
în modul tău:
cu patimă sau în silă,
schiţând ridicături
ale buzelor
cinice sau sincere.

şi apoi te-ai întoarce spre parcul
ce se conturează pe geam
şi ai reîncepe,
cu nostalgie –
după ce ai mai lua o gură de cafea
să-mi povesteşti.

şi aş putea să stau aşa
mult timp.
aş putea să-ţi ascult tonul,
care se ridică brusc
şi se stinge,
înfrânt parcă de amintiri.
şi să-ţi privesc ochii
de chihlimbar
cum dau naştere
unor mici lacrimi
de fericire…
şi nostalgie.
şi te-aş îmbrăţişa.
strâns.
şi ţi-aş pupăci obrajii,
în semn de afecţiune,
şi te-aş îmbrăţişa din nou.

o cafea nocturnă, vă rog.
două, mai bine.

Reclame