Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Luna: mai, 2013

Străinul care a rămas străin…din păcate (Bee)

pentru străinii care nu se văd, şi totuşi îşi transmit secretele

Cui ne spunem povestile?

Din nefericire, azi voiam să scriu despre un străin pe care l-am întâlnit, şi căruia i-am împărtăşit povestea ce am ţesut-o în jurul său. Însă, zeii s-au răzgândit, şi-au încrucişat braţele şi s-au aliat împotriva mea.

M-au plimbat prin tot Clujul, târâindu-mi picioarele pe piatra cubică sau ciobită, în căutarea unui chip care să-mi inspire ceva, să-mi invie o poveste de mult uitată. Şi, după îndelungi căutări, când am ajuns să mă resemnez, am tras aer adânc în piept, simţind şi iz de ploaie, şi m-am întors înspre iubiţii mei complici. I-am prins de umeri, şi am zis: Piaţa Muzeului. Şi apoi renunţ. S-au privit şi s-au înţeles din priviri, şi am pornit toate trei, unul părăsindu-ne, înspre acel loc mistic, unde răsună balade rock, muzică jazz şi clasică.
„Nu cred că mai găsim pe cineva…” am zis eu, în timp ce priveam clădirile vechi, răsfăţându-mi plămânii cu aer proaspăt…

Vezi articolul original 608 cuvinte mai mult

o cafea nocturnă, vă rog.

cof tumblr_mkqxchfFIp1qbsxhdo1_500

aş putea să număr şi în stele,
şi ele n-ar fi îndeajuns,
de câte ori mi-am dorit
să repetăm acest lucru la infinit:
noi două şi cafelele nocturne.
nu turnate în ceşti
de porţelan,
ci în pahare transparente
pe care scrie Jim Beam.

aş putea să stau,
împluntată cu bărbia în palmă
şi cu degetul mare să zgâriu sticla,
să nu zic nimic,
ci doar să te ascult,
şi să surâd pieziş,
când tu vorbeşti despre familia ta
şi plaiuri natale.

şi aş zâmbi fără ascunziş
când mi-ai complimenta cafeaua
şi ai zice
„apoi, zici că n-aş strica-o cu nicotină”.
şi totuşi,
cu mişcări atente,
aprinzi ţigara
şi tragi fumuri rare,
în modul tău:
cu patimă sau în silă,
schiţând ridicături
ale buzelor
cinice sau sincere.

şi apoi te-ai întoarce spre parcul
ce se conturează pe geam
şi ai reîncepe,
cu nostalgie –
după ce ai mai lua o gură de cafea
să-mi povesteşti.

şi aş putea să stau aşa
mult timp.
aş putea să-ţi ascult tonul,
care se ridică brusc
şi se stinge,
înfrânt parcă de amintiri.
şi să-ţi privesc ochii
de chihlimbar
cum dau naştere
unor mici lacrimi
de fericire…
şi nostalgie.
şi te-aş îmbrăţişa.
strâns.
şi ţi-aş pupăci obrajii,
în semn de afecţiune,
şi te-aş îmbrăţişa din nou.

o cafea nocturnă, vă rog.
două, mai bine.

“cioburi de iubire”

tumblr_mc32qloWCx1r5moouo1_400

eu nu visez îngeri,
şi nu am stoluri de fluturaşi
în stomac,
aşa cum ar trebui,
când iubeşti.
eu visez demoni,
cu chipuri umane
şi oameni ce aruncă
cu foc.
visez păsări albastre,
cu colţi în loc de cioc.
visez cai negri
ce zburdă,
în loc de rândunele.

visez doar cuburi de tetris
şi un bătrân ce-şi caută
dinţii.
„i-aţi văzut? erau mici
şi gălbui,
dar cu ei puteam să muşc
mere şi bucăţi de ciocolată,
cu mult zahăr.”
şi sunt alţii care-şi caută
fărâmele de inimă,
visele eliberate
şi pe cei care i-au înfrânt.

dar eu…
eu…eu iubesc.
dar nu aşa, altruist,
ci egoist.
mă caut pe mine,
în el.
şi nu-mi pasă ce iau,
atâta timp cât părţi din el
seamănă cu mine,
sunt fericită.

 

(titlu inspirat de Marius M. Mulţumesc.)