poveşti înscrise-n piele

de Arry

be kind

Ţi-am numărat cicatricile:
una la întâlnirea dintre ulna, radius şi humerus,
iar alta în palma mâinii opuse.
În schimb, pe umăr aveai în jur de zece cicatrici.
„De ce?”
Am întrebat,
dar am realizat imediat.

M-ai privit cu ochi sfidători,
şi nu mi-ai răspuns.
În schimb, mi-ai întors antebraţul
şi cu degete fine, ai început să le numeri pe ale mele.
Câte erau la număr?
Nu mai ştiu.

Ţi-ai arcuit sprânceana
şi m-ai îmbrăţişat.
„Eu nu mai simt durerea.
Tu de ce o faci?”

Am vrut să plâng.
Să-ţi explic că eu rănesc
şi distrug tot ce ating.
Şi că aceste cicatrici sunt tot ce mai am.
Dar am zâmbit,
şi am zis că…
din dragoste.

„Mai ştii când ai sărit după L.?”
Ai privit în altă parte,
şi cu regret,
ai răspuns:
„Da.”
„Ei bine, o parte din cicatrici îmi amintesc de vremuri fericite.”
„Cum te poţi răni din iubire?”
„Cum ai făcut-o şi tu.”

Ai putea tatua o rană, doar pentru că-ţi aminteşte de cineva drag?

Reclame