Discrepanţe. poate şi imaginaţie.

de Arry

hands

 

– Uite, o vezi? E ultima porţiune de toleranţă din sufletul meu. Observi ce mică e şi totuşi, vie? Vezi cum pulsează şi cum îşi schimbă culorile?
Clipeşte des, cu ochii săi verzi şi zâmbeşte în colţul gurii. Observ cum se uită surprins la ceea ce-i arăt. Ar vrea să o atingă, să o miroase, să vadă ce e defapt. Însă, se ţine departe. E un tabuu, e o parte din mine, ceva ce doar eu ar trebui să cunosc.
– Dar…de ce e atât de mică? Se încumetă el să întrebe, aplecându-se asupra bucăţii din palma mea făcută căuş.
Îi sărut ceafa.
– Pentru că oameniilor li se pare normal să cânţi la un pian dezacordat în public, fără nicio urmă de fineţe sau talent, dar să vorbeşti cu un prieten imaginar, nu.

Reclame