Discrepanţe. poate şi imaginaţie.

hands

 

– Uite, o vezi? E ultima porţiune de toleranţă din sufletul meu. Observi ce mică e şi totuşi, vie? Vezi cum pulsează şi cum îşi schimbă culorile?
Clipeşte des, cu ochii săi verzi şi zâmbeşte în colţul gurii. Observ cum se uită surprins la ceea ce-i arăt. Ar vrea să o atingă, să o miroase, să vadă ce e defapt. Însă, se ţine departe. E un tabuu, e o parte din mine, ceva ce doar eu ar trebui să cunosc.
– Dar…de ce e atât de mică? Se încumetă el să întrebe, aplecându-se asupra bucăţii din palma mea făcută căuş.
Îi sărut ceafa.
– Pentru că oameniilor li se pare normal să cânţi la un pian dezacordat în public, fără nicio urmă de fineţe sau talent, dar să vorbeşti cu un prieten imaginar, nu.