Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Luna: martie, 2013

Poem fără nume

 „I loved you
like a man loves a woman he never touches, only
writes to, keeps little photographs of. I would have
loved you more if I had sat in a small room rolling a
cigarette (…) ”
Charles Bukowski, An Almost Made Up Poem

Uneori calc prin beţiile ploii.
Calc apăsat, ca să-mi ştie durerea
să înţeleagă că iubesc pe cineva
pe care am
şi totuşi nu.

E meloman
îndrăgostit de propria lui acustică.
Iubeşte frumosul
şi bea cafea singur, citind.
Niciodată nu scrie,
el nu are nevoie de aşa ceva.
Nu-mi scrie niciodată scrisori,
îmi adreseză zâmbete subtile de la masa alăturată.

E insomniac.
Vizitează Insomnia Café şi fumează
precum un boem.
Zâmbeşte cinic, şi dă pagina.

Are geacă de piele
şi cămaşă în dungi verticale,
albastre şi mov.
Bocanci curaţi, proaspăt lustruiţi
şi totuşi vintage.

Îl iubesc,
şi el ştie.
Dar e un boem înfocat,
un mizantrop nedeclarat,
care nu-mi adresează niciun cuvânt,
ci doar priviri verzi.

Iar eu stau,
vis-a-vis, la masa cu pian,
şi-i adresez cuvinte ce nu le va citi.
nu fumez, nu citesc, ci doar învârt un condei între degete.
scrumează,
cu mâna stângă –
şi întoarce pagina.

(Titlu inspirat de Iunia. mulţumesc)

Discrepanţe. poate şi imaginaţie.

hands

 

– Uite, o vezi? E ultima porţiune de toleranţă din sufletul meu. Observi ce mică e şi totuşi, vie? Vezi cum pulsează şi cum îşi schimbă culorile?
Clipeşte des, cu ochii săi verzi şi zâmbeşte în colţul gurii. Observ cum se uită surprins la ceea ce-i arăt. Ar vrea să o atingă, să o miroase, să vadă ce e defapt. Însă, se ţine departe. E un tabuu, e o parte din mine, ceva ce doar eu ar trebui să cunosc.
– Dar…de ce e atât de mică? Se încumetă el să întrebe, aplecându-se asupra bucăţii din palma mea făcută căuş.
Îi sărut ceafa.
– Pentru că oameniilor li se pare normal să cânţi la un pian dezacordat în public, fără nicio urmă de fineţe sau talent, dar să vorbeşti cu un prieten imaginar, nu.

Una dintre cele mai frumoase scrisori pe care am citit-o şi care îmi e adresată.

Avak Harnvm Mortus Eget

Dear Arry,

It seems, that human mentality reached a state that I think cannot get so easily out of. There’s a need of a total purge, a rebirth you might say, of ourselves so we’ll succeed to escape this trap. I need new art, new artists, people who think like me but whom also want to have some kind of intellectual confrontation with me.

I think that money corrupted people’s free will. Of course many people don’t even understand (or maybe just don’t care) of the value of money. I’ve seen them stare at the piece of paper slowly getting addicted to it. It’s actually a long history of events which influenced these consequences. We think we need to buy things. Many persons don’t even need material stuff just need to buy shit. The series of manipulations, that we’ve been put through as time passed has got out of…

Vezi articolul original 133 de cuvinte mai mult