Nu crezi că se poate desena şi cu scrum?

Luna: februarie, 2013

încălţat, în sufletul meu.

6991_494387807259063_1698189277_n

– Mi te-ai pitit în suflet.
Simplu, cu mişcări de felină,
ai intrat când noaptea cădea,
precum o cortină.
Ai scăpat de marile santinele,
ai mei gardieni mintali,
care sunt încăpăţânaţi,
furioşi şi de sânge însetaţi.
Doisprezece la număr,
sunt ei, mari şi fioroişi
cu trei capete de unu;
doisprezece Cerberi,
unul mai feroce decât celălalt,
şi tu ai reuşit…
ai intrat…
…fără să fii sesizat.

Şi te-ai aşezat atât de simplu.
Te-ai făcut comfortabil.
Ai aruncat încolo şi încoace aşternuturile.
Te-ai tăvălit prin frunze,
ai aruncat cu fulgi de nea peste lacuri.
Ai călcat apăsat
cu converşii tăi verzi.
Ai lăsat urme adânci,
ai desenat curcubee şi mi-ai adus nori.
Ai smuls florile de sakura
şi trandafirii violeţi,
ai şters portocaliul isteric,
şi mi-ai îndepărtat păsările albastre,
cu tandreţe şi gesturi mari.
Şi totuşi, m-ai învăţat
să trăiesc frumos.
Să iubesc sincer
fără ocolişuri.
Să zâmbesc cu tot trupul
şi să iubesc tot ce mă înconjoară.

Aşa că, răspunde-mi
prompt şi sincer:
iubeşti şi pe alta?
Eşti tu un Pavel Anicet,
o copie stupidă a unui Eliade fad,
iubeşti o Una şi o Ghighi,
doar pentru că amândouă sunt lumini,
îngeri şi îţi dau viaţă?

– Nu.

– O să mă prefac că te cred.
Şi o să-mi arcuiesc o sprânceană
şi voi zâmbi cu jumătate de gură.
Voi aproba şi te voi înconjura
cu braţele mele reci.
Iar Cerberii,
cei doisprezece,
se vor da deoparte din calea ta,
te vor lăsa să intrii
încălţat,
în sufletul meu.

(photo)

„pentru că poveştile ne-au ţinut împreună…”

laptop001

Ea bea multă cafea.
Un ibric.
Cu lapte şi cu zahăr după gust.
Îmi pot imagina mişcările ei fine, pline de tact, cum toarnă cu atenţie, conţinutul în cană. Şi apoi, suflă, adulmecă şi bea.
Nu am văzut-o niciodată bând cafea, dar imaginea asta îmi persistă în minte.
În plus, îmi imaginez că părul ei de abanos, îi mai vine în faţă, dar cu mişcări ample, îl dă la o parte. Pentru că nimic nu trebuie să-i disturbe momentul ei de pură plăcere.
Apoi, se aşează la laptop, şi tastează de zor, evocând personaje şi poveşti fictive.
Pentru că poveştile ne-au ţinut împreună atâţia ani.
Şi pentru că azi e o zi specială.
La Mulţi Ani, draga mea.
La cât mai multe poveşti.
Şi cafele.

(şi scuze de întârziere!)