păreri distincte

de Arry

couple tumblr_lk4zenSC6m1qi2hvjo1_500

El:

„Ea se îndrăgosteşte mult prea repede. Şi mult prea uşor. De necunoscuţi cu priviri domoale, încruntate. De ochi verzi, negri sau albaştrii. De căni cu Paris şi de mirosuri aparte. De femei frumoase, rochii roşii sau negre, de asfaltul îngheţat şi de clădiri înalte. Chicoteşte în autobuz şi se uită la oameni curioasă. Pentru ea viaţa e doar o continuă literatură.

Îmi fură eşarfa de la gât, se ridică pe vârfurile picioarelor şi valsează încetişor cu ea. Dar, când eu las chitara din mâini, ea fuge prin toată casa. Se împiedică de geamantanul ei prea plin de cărţi şi de amplificatorul meu. Trece nepăsătoare, după ce se ridică, pe lângă maşina de scris. Iar eu mă gândesc cât m-am chinuit atât să i-o dau, să se desăvârşească ca şi scriitor. Apoi, vine lângă mine, mă sărută pe vârful nasului, şi-şi ia în primire laptop-ul, căutând fotografii sau editându-le. Câteva portrete atârnă leneşe pe perete, iar cana de cafea e goală.

Mă întind să i-o iau şi să i-o umplu. Mă loveşte peste mână, apoi râde. Însă, când încerc a doua oară, e linişte totală. E un paradox, o fiinţă cu multiple personalităţi. O văd cum se afundă în studiul ei, apoi mă duc la geam, şi-mi aprind o ţigară, contemplând la ciudăţeniile ei. Dar, când sunt pe la a doua ţigară, vine şi mă îmbrăţişează din spate. Nu zice nimic. Nici nu e nevoie. Tăcerea ei e mai zgomotoasă decât cuvintele”

Ea:

„De-a lungul timpului am învăţat că oamenii sunt frumoşi. Sunt aparte. Fiecare are o poveste de spus, un sfat de împărtăşit şi un zâmbet. Au ochi frumoşi, negri sau albaştrii. Personal, îi prefer pe cei verzui. Ei ştiu să citească în boabele de cafea şi să o soarbă în tăcere. Ştiu să privească o pereche de ochi căprui mult prea veseli uneori, mult prea trişti alteori. Ştiu să înţeleagă spiritul de aventură, de cultură.

Îmi place eşarfa pe care ochii mei verzi o poartă. Are în ea un miros aparte, pe care nu-l pot reda prin fotografie sau literatură. Am căutat în toate cărţile. Ştiu că găsisem undeva definiţia, dar mi-a smuls-o din mână când îmi amintisem. Şi am început să alerg, însă am căzut şi am uitat. Toată muzica şi toţi autorii nu pot defini dragostea mea pentru ochii aceia verzi, cu o eşarfă albastră, care-mi fură cană şi fumează nepăsător pe pervaz, privind absenţi.

Iubesc ochii verzi, aproape la fel de mult cum iubesc… ce iubesc? Nu ştiu. O pereche de ochi verzi, asortaţi cu o pereche de converşi la fel, şi o eşarfă albastră. Îi îmbrăţişez. Uneori, atingerile cutanate spun mai multe decât un discurs şi chiar decât un roman-fluviu.”

Reclame