pe scenă o poveste, în public una dulce-amăruie…

de Arry

Absorbeam miosul pielii ei cu nesaț. O cuprindeam de umeri, aproape înfigându-mi ghearele în acea bucată proaspătă, neprihănită.
Ne situam într-o cafenea, așezată undeva aproape desupra Clujului, unde fusese improvizată o mică scenă de teatru. Doar o actriță, și restul lumii. Lumea ei.

A mea slăbiciune, stătea în fața mea. Mă atrăgea mai tare în poziție verticală decât o făcea în orizontală. Incredibil, dar adevărat. Cine ar fi crezut că eu pot nutri asemenea gânduri? Dar, adevărul e că așa puteam să o admir în întreaga-i splendoare, fără ca cineva să simtă ce știam, ce gândeam. Am plescăit aproape imperceptibil din limbă. Mi se făcea sete. De ea.

Se uită fugitiv la mine, smucindu-și apoi, fără nicio urmă de finețe, capul ei frumos, înspre actrița dezolată, îmbrăcată în clovn, ce-și plângea dragostea pierdută…a cărei nume, ironic, era identic cu al meu. Strâmbam din bot când auzeam cu câtă patimă îl evoca. Nu fusese niciodată rostit în așa fel, și probabil de asta nu mă înduioșa. Din contră, îmi venea să iau un pahar de lângă mine, și să-l sparg de perete. În formă de protest. Să-i atrag atenția că sunt aici, că nu am fugit nicăieri, pentru că inima mea aparține altcuiva. Iar ea, se afla cu spatele la mine.

În timpul acesta, feblețea mea începu să se foiască pe loc. Știam că-i este teamă. Probabil și repetarea obsesivă a numelui meu  incomoda. Dar știam că defapt, îi este teamă ca nu cumva să dea, din greșeală, printr-un simplu gest de afecțiune, dragostea noastră pe față, să renunțe la inocența și frăgezimea ei.
„Dacă ei ar știi, îi vom pierde puritatea. Va deveni o dragoste mizeră, un miraj ce se va disipa. Abține-te. Las-o să se deruleze într-un mediu arămiu, intim.”
I-am dat părul cafeniu la o parte, printr-o mișcare amplă, aproape maiestoasă. Pielea ei lăptoas, mirosea a lavandă. O lavandă ce e în curs de a-și pierde fericirea, strălucirea. O lavandă în declin.

Comentarii neadecvate, se auzeau de la masa de alături. Actrița se demeachia pe jumătate, continuându-și monologul obositor. Mi-am mușcat buza. Era o atmosferă claustrofobă. Râsete sfârtecate. Rânjete cariate.
– Stai jos?
Mi-a dispărut sfoara ce îmi înconjura gâtul, oprindu-mă din a mai înghiți. O dată cu ea, și pereții care îmi ridicau pulsul și mă prindeau într-o menghină a zgomotului. Orice șoaptă îndrăznenață se stinse brusc, ca flacăra unei lumănări. Nu m-am clintit. În schimb, pe pânza liniștei, actrița a început să urle din gâtlejul ei umezit de alcool, încremenind cu mâna dreaptă deasupra capului și cu cea stângă lângă corp. Palma îi era îndreptată spre pământ. Am închis ochii. Semn de supunere. Înfrângere. O liniște apăsătoare…

Însă, mai apăsător era faptul că ea a fugit de lângă mine. A cedat primului impuls de oboseală, primului tremurat al tendoanelor. Picioarele ei frumoase nu o mai puteau ține lângă mine…m-a părăsit!

Și totuși…
e prostituata mea virgină, îngerul meu pervers, femeia mea cu două fețe, sinistră și sfântă. E a mea…

…iar pe fundal, actrița îmi rostea numele cu o jale ancestrală…

Arry, Arry, Arry.

Reclame