zi-le “oameni” şi pace.

de Arry

Îmi plac oamenii. Îmi plac când îi văd stând cu o ţigară pe jumătate fumată în mână, şi privesc contemplativi la cer, la copaci sau la pereţi. Cum se zgâiesc la ultima gură de cafea, şi cu o mână tremurândă cheamă chelnerul să le mai ofere una. Îmi place să-i văd cum se plimbă prin parcuri, cu o persoană dragă alături sau cu iubirea lor. Sau, uneori, cu câini sau pisici sau şoareci.

Îmi plac oamenii bătrâni. Cu haine deschise sau închise la culoare, cu păr alb sau fără, îmi place să-i văd pe drum. Le zâmbesc mereu, căci mi-s tare dragi. Ştiu că ei au poveşti multe şi poveţe nepreţuite. Aş putea să stau zile în şir să-i ascult. Desigur, cu un carneţel şi un pix lângă, să notez tot. Însă, de multe ori îi văd singuri, iar asta mă roade pe dinăuntru. De multe ori vreau să mă duc la ei să-i îmbrăţişez; să ştie că cineva ţine la ei. Mai ţine la ei.

Îmi plac fiinţele umane în cele mai sincere momente: când sunt atât de beţi încât plâng şi-şi destăinuie toate ofurile, când se trezesc dimineaţa, cu ochii roşii şi cu vocea groasă, şi cu toate că încă somnul le mai apasă pleoapele grele, ei se chinuie să zâmbească, cu stângăcie până îşi beau licoarea vieţii. Îmi plac lacrimile lor ce le varsă când moare personajul preferat. Privirile când citesc cărţi, ascultă o melodie dragă sau văd un film. Feţele plictisite, care se schimbă brusc când ceva le captează interesul. Expresivitatea lor, modul lor de a se face remarcaţi, tonalităţile vocilor lor, corpurile lor, varietatea culorilor părului şi a ochilor. Aproape tot.

Îmi plac pentru capacitatea lor de a depăşi ce-i doare. Pentru faptul că pot ridica capul, se pot scutura de praf şi să meargă îaninte, să se lepede de trecut ca de o haină veche, zdrenţuită.  Îmi plac pentru că au vise. Pentru că pot sta într-un loc, cu ochii larg deschişi, iar pe retina lor „mentală” se derulează un alt film.

Îmi plac oamenii. Sunt artefacte mişcătoare, surse de inspiraţie şi de poveşti. Cu toate că oamenii de cerneală, de pe hârtie sunt diferiţi, ei au – mai mult sau mai puţin – ceva din oamenii reali. Metehne, calităţi, gesturi. Sunt opere de artă, romane, albume muzicale rare. Sunt…minunaţi. Sunt umani. Şi din cauza asta, îmi place să-i privesc în mediul lor. Îmi place să cred că de la fiecare pot învăţa ceva.

Toţi oamenii sunt frumoşi.

(se perindă şi pe aici)

Reclame