puţină bunătate, compasiune şi atenţie. a, şi o cană de ceai!

 

Îşi ţinea ochii aţintiţi în covorul pufos, de culoare arămie, asemenea toamnei,  ascultând cu jumătate de ureche clinchetul produs de porţelanurile fine şi de melodia redată în surdină, de un aparat electronic, a lui Bedřich Smetana, The Moldau. Îşi trecea limba peste dinţii lui albi, căutând ceva imprefecţiune, ceva care era în plus între ei. Îşi mai sugea măselele, fiind sigur că rămase ceva pe ele în urma mesei copioase de care avusese parte.

Citește în continuare »