simetrie imperfectă

de Arry

H.,

e mai frumoasă, mai plăcută, mai specială, mai aparte, mai iubită, mai talentată, mai prietenoasă, mai bine îmbrăcată, mai altfel, mai normală, mai visătoare, mai apreciată de prietenii mei decât sunt eu de ei…şi totuşi, eu tot o iubesc. chiar dacă trăiesc în umbra ei. şi chiar dacă cel la care eu ţin, o apreciază mai mult. e în regulă. va trece, nu?

am şi eu ceva special, nu? nu sunt atât de fadă cum mă fac alţii să mă simt, nu? nu sunt atât de urâtă, de instabilă, de proastă, de … altfel. sau sunt? ce aş putea să fac să fiu şi eu apreciată, iubită…frumoasă. ce? încerc să-mi storc creierii zi de zi…sunt altfel…sunt urâtă…mă simt jignită…nu vreau să fiu altfel. nu vreau să fiu complexată…vreau să fiu frumoasă. şi atât, dacă asta mă va face specială…

mi-e ciudă, însă sentimentul ăsta a apărut involuntar. nu vreau să am astfel de sentimente faţă de ea. dar, acestea trec când realizez că te am pe  tine. cu tine mă simt altfel. tu mă vezi altfel. mă vezi numai pe mine…iar eu doar pe tine. nu văd imaginea lumii, care şi asa e alb cu negru. văd doar un contur neregulat, pe care mi-l imaginez eu. nu există oameni, ci doar personaje din picturi suprealiste.

N.

Reclame