o scrisoare cu două necunoscute

de Arry

Dragă H.,

Ştiu că nu exişti, iar asta îmi frânge inima mai tare decât orice. Să ai un prieten imaginar e drăgălaş la 5-7 ani, acceptabil la 7-10 şi stupid, respectiv ciudat şi nebunesc, la vârste mult mai înainte, precum 14-19 plus. Dar, are vreo importanţă? Mie mi-e dor de tine, iar asta mă ucide. Da, ai citit bine. Mă ucide. Ştiu că acum zâmbeşti, cu colţul gurii, cum obişnuieşti să faci când zic ceva ce nu-ţi convine.

Cum să-ţi fie dor de ceva ce nu există? Ceva ce nu ai atins, simţit, tras în piept, mângâiat, gustat, văzut? Şi totuşi, eu te-am văzut, te-am gâdilat, ne-am atins, ne-am ciupit, ne-am înţepat…şi toate astea în visele mele. Te iubesc atât de mult, H. Îţi iubesc ochii, cicatricile, zâmbetul, glumele proaste, ironiile imperceptibile, modul tău de a disimula. Iubesc tot la tine. Îţi iubesc şi plăsmuirea reală, copie aproape fidelă, pe interior şi pe exterior. Şi totuşi, nu ştiu dacă chiar El e tu.

H., dă-mi un semn dacă e. Linişteşte-mi mintea şi sufletul zbuciumat. Mi-e dor de tine. Îţi sărut ochii şi obrajii neţepoşi. Pupă-i, din partea mea, şi pe L. şi T. Te iubesc, H. Ştiu că aşa ceva e imposibil, dar nu-mi mai pasă.

Cu dragoste,
N.

Reclame